Cele câte 100 de variante pentru fiecare materie de examen, emise de specialiştii din cadrul MEC, sunt pline de greşeli. Alături de numeroasele greşeli de gramatică, printre cerinţele din variante apar şi enunţuri greşite. De exemplu, la geografie, într-una dintre variante, îi se cere elevului să indice, dintre cele 4 arhipeleaguri date, pe acela ce se afla în Oceanul Pacific. Problema e că apar două variante corecte: Filipinele şi Japonia, iar greşelile continuă.

Replica MEC a fost următoarea: „A greşi e omeneşte.” Nu, în asemenea situaţii nu e omeneşte deloc. Acei specialişti n-au altă treabă de făcut decât să stea şi să facă aceste subiecte (pentru că de asta sunt plătiţi), iar pe lângă asta, nu te joci cu emoţiile şi viitorul a vreo 100.000 de copii.

În final mă întreb, dar de ce tot tambalaul ăsta cu variantele? Mi se pare o metodă absolut ineficienă, în primul rând, dar şi complicată, adică un element de stres în plus pentru copii. Dar nu cumva unii sunt interesaţi să facă bani frumoşi cu acele cărţi ce conţin variantele?

Sursă: Ziarul Gândul.

Deşi nu fac partea din Uniunea Europeana, ruşii nu vor lipsi de la Bruxelles. Cum? Prin Letonia. În această ţară există o importantă comunitate de ruşi, aproximativ 28% din totalul populaţiei de aproximativ 2 milioane, deci cam o treime. Era aproape firesc ca o comunitate atât de numeroasă să aibă un partid etnic. Prin urmare, partidul „Saskaņas centrs” (Harmony Centre), a obţinut în Letonia un scor de aproximativ 20% din totalul de voturi exprimate pentru alegerile europarlamentare. Dacă din România plecă maghiari în PE, din Letonia vin ruşi.

Având în vedere noua formulă a PE, cred că e foarte posibil ca în următorii ani Rusia să intre şi ea în Uniunea Europeană. În opinia mea, ar fi un lucru foarte bun şi benefic, atât pentru UE, cât şi pentru Rusia. Este o vorba care spune că nu poate exista o Europă fără Rusia, dar nici o Rusie fără Europa. Se invocă adesea faptul că ruşii nu prea sunt europeni, mă refer ca mentalitate. Dacă privim puţin în urmă, prin comparaţie cu noi, ruşii erau europeni de mult când prin Ţările Române se mai purtau încă şalvari şi işlic. În fine, eu prevăd că în următorii 10 ani Rusia va fi şi ea în UE.

Da, aşa se numeşte un partid din Suedia (Piratpartiet) care a obţinut la recentele alegeri europarlamentare 7,1% din numărul total de voturi din această ţară. Astfel, ei vor avea 2 mandate în Parlamentul European. E prima dată când aud de un astfel de partid. Un prieten din Polonia, Michał, mi-a spus că şi la el în ţară a fost o încercare de creare a unui astfel de partid, însă nu s-a concretizat nimic. Mai există însă astfel de partide prin Germania, Austria sau Spania. În Rusia sau SUA sunt încă în fază de proiect.

Numele acestui partid e puţin neobişnuit şi probabil vă întrebaţi ce vor de fapt aceşti băieţi. Ei fac efoturi pentru schimbarea situaţiei privind drepturile de autor pe internet, adică sunt anti-copyright. Totul e legat de „The Pirate Bay”, unul dintre primele site-uri de torrenturi din lume. Din cauza drepturilor de autor, practic toţi utilizatorii de internet sunt pasibili de puşcărie în orice moment. Împotriva acestui lucru cred că luptă aceşti suedezi. Mai exact, milietează  pentru legalizarea schimbului de materiale protejate de copyright pe internet.

Încă nu m-am dumirit foarte bine care e treaba cu această nouă grupare politică, dar mi-au stârnit curiozitatea. Voi reveni pe parcurs dacă aflu mai multe detalii despre acest partid. Ceea ce am vrut să spun este faptul că ei sunt în Parlamentul European, iar pe viitor s-ar putea să se ridice astfel de partide şi în alte ţări ale Uniunii Europene.

Ştiţi acel clip difuzat zilele astea pe la TV, nu? După mai multe afirmaţii, prezentate sub forma unor jurnale de ştiri, în mai multe limbi europene, clipul se termină cu un îndemn la adresa oamenilor de a merge la vot, căci ei decid care vor fi ştirile de mâine. Iată că o parte dintre europeni au votat (43% prezenţa la vot la nivelul întregii UE). Având în vedere că partidele de orientare centru-dreapta au câştigat în majoritatea ţărilor Uniunii Europene, s-ar putea ca ştirile de mâine să sune precum titlul acestui post.

Astfel, Grupul Partidului Popular European va reprezenta o treime din Parlamentul European, cu aproximativ 267 de mandate din 736 câte sunt în total. La o distanţa considerabilă se situează pe locul doi PES, adica socialiştii, cu 159 de mandate. Numărul minim de membri pentru crearea unui grup parlamentar este de 20. De data aceasta nu vor mai fi probleme pentru creare unui grup parlamentar naţionalist, cât şi pentru crearea unui grup parlamentar comunist. Naţionalişti au obţinut un număr de 35, iar comunişti 34. Dacă democraţia se defineşte prin pluripartidism, consider că e bine să existe şi aceste două grupuri parlamentare. Pentru celalte grupurile parlamentare, vedeţi graficul de mai jos.

Pentru iubitorii de jocuri de strategie titlul acestui post le este cunoscut, mai puţin ultimul cuvânt, Divinitus. Am să scriu mai jos despre ce e vorba. Prin urmare, Rome – Total War este un Historic Real-Time Strategy, ca să fiu mai clar. Adică un joc în care strategia se îmbină cu istoria. Realismul, grafica, povestea şi nu în ultimul rând coloana sonoră fac din acest joc unul dintre cele mai populare în rândul jocurilor de strategie. Deşi a fost lansat în urmă cu vreo 5 ani, încă se păstrează în top. Nu ştiu cum se întâmplă, dar parcă de multe ori jocurile mai vechi sunt mai bune decât cele noi. Din câte am mai citit pe forumuri, mulţi dintre cei care au jucat Seria Total War au afirmat că Rome ar fi cel mai reuşit. Eu aş spune că la fel de reuşit este şi Medieval II, dar poate o să vorbim mai pe larg despre asta cu altă ocazie.

Jeff van Dick, născut în Canada la Vancouver, este un compozitor de muzică pentru jocuri. A primit numeroase premii în acest sens, iar jocurile pentru care el a compus coloana sonoră sunt printre cele mai de succes. Astfel, el a compus muzică pentru jocuri precum: Seria FIFA, NFS şi nu în ultimul rând, pentru Seria Total War. Am jucat aproape toate jocurile din Seria Total War şi pot să spun că, pe lângă calitatea jocurilor, m-a impresionat în mod deosebit coloana sonoră a acestora. Mă refer în special la Rome şi Medieval Total War.

Am sa redau mai jos o melodie foarte reuşită pentru atmosfera din Rome. De asemenea, sunt câteva compoziţii interesante şi în Medieval II: Total War Kingdoms, mai ales în campania cu cruciadele, însă nu le-am găsit pe net. În final, vă invit într-o călătorie în Antichitate printr-o metodă neobişnuită: ascultând Divinitus din Rome Total War.

Recunoaşteţi? Da, aţi ghicit, e vorba despre spotul publicitar al celor de la Petrom. De fapt, au mai multe clipuri publicitare care se incheie cu acest mesaj şi toate sunt foarte reuşite. Până la urmă era şi firesc să fie aşa, doar sunt realizate de Leo Burnett.

Din câte am remarcat, aceste reclame aduc ceva nou, atât în peisajul publicitar din România, cât şi în mentalitatea oamenilor. În cea mai mare parte, reclamele de la TV sunt ori proaste, ori penibile, iar uneori chiar scârboase. Nu asta se întâmplă şi în cazul celor despre Petrom. Mesajul e puternic şi impresionează, clipul în sine e realizat cu mult profesionalism iar coloana sonoră, personajele, acţiunea, toate contribuie la calitatea acestor spoturi publicitare.

„Nemţi? Poate nu vom ajunge noi prea curând…” Da, e vorba despre reclama cu şoferul care îndeamnă la bun simţ şi responsabilitate în trafic. Apropo, legat de trafic, mai sunt şi alte reclame, făcute tot de Leo Burnett, cred, însă sunt uşor şocate. Probabil o ştiţi pe cea cu tipele alea sexy care pozează lângă un bolid, iar după aceea, când pozele sunt luate mai de aproape, se vede cum una dintre ele are o cicatrice oribilă pe faţă, iar cealaltă are o mână amputată. Finalul te lasă fără cuvinte: „Viteza. Ţi se mai pare cool?”

Oricum, trebuie să ai curaj să spui că România va creşte prin bun simţ şi responsabilitate. Până la urmă, aşa îmi doresc şi sper şi eu să se întâmple. Găsiţi toate clipurile aici, în partea de jos a paginii, sub articole.

După cum ştie toată lumea, la început Alaska a fost colonizată de ruşi, pe la jumătate secolului al XVIII-lea. Ulterior Alaska a devenit o destinaţie preferata pentru aventurieri. Curând s-a dezvoltat comerţul cu blănuri iar după aceea a început o adevarată goană după aur.

În 1867, SUA cumpără de la Imperiul Rus regiunea Alaska cu modesta sumă de 7,2 milioane. Ruşii au vândut-o deoarece o considerau o provincie neprofitabilă. Mai târziu, vor regrata acest lucru pentru că în Alaska se vor descoperi importante zăcăminte de petrol, gaze naturale, cărbune, aur şi alte metale preţioase.

Este curios faptul că în negocierile privind achiziţionarea Alaskăi de către SUA, un rol important l-a avut un român. E vorba despre George Pomutz. Povestea acestuia este interesantă, ea prezintă atât un aventurier cât şi un om ambiţios. Născut în Gyula (Ungaria), într-o familie de români, Pomutz îşi face studiile militare la Viena şi Paris. În 1848, la vârsta de 30 de ani, acesta va lua partea la revoluţia paşoptistă din Ungaria. Revoluţia fiind înăbuşită, el va fi nevoit să plece Italia iar mai apoi în Germania. În final, împreună cu mai mulţi prieteni, va emigra în Statele Unite ale Americii. A ajuns acolo în 1850, iar 5 ani mai târziu, în 1855, devine cetăţean american.

Fire întreprinzătoare, George Pomutz a cumpărat, sprijinit de către un om bogat, Tall, pe care l-a cunoscut atunci, terenuri întinse de pământ. Începuse să trăiască chiar în lux, când în anul 1859 a oferit găzduire unui prieten venit din Europa. La începutul războiului de secesiune, Pomutz putea fi considerat un om bogat: era proprietarul unor întinse suprafeţe de pământ, avea o fermă, realiza venituri frumoase din concesionarea unor exploatări miniere, construise o şosea pentru o mai bună circulaţie în Vestul încă sălbatic.

George Pomutz

George Pomutz a rămas în istorie, în primul rând, ca militar şi ca erou al americanilor. A ajuns la gradul de general şi s-a remarcat în Războiul Civil din SUA. După război va fi numit consul al Statelor Unite la curtea imperială rusă de la Sankt Petersburg. Din această poziţie el s-a implicat în negocierea achiziţionării Alaskăi.

Deşi a fost rechemat în SUA, Pomutz a rămas în Rusia până la sfârşitul vieţii. Nu se cunosc prea bine împrejurările în care a murit, astfel moartea sa rămâne o enigmă. Se ştie doar că sfârşitul vieţii l-a găsit într-o mare sărăcie.  A încetat din viaţă la 12 octombrie 1882, fiind înmormântat  în cimitirul din oraşul Smolensk.

În marina americană a fost o navă care i-a purtat numele. Acesta ambarcaţiune a fost folosită de către Statele Unite până în 1970. La 9 iulie 1997, cu ocazia vizitei preşedintelui american Bill Clinton în România, acesta a evocat în discursul său personalitatea generalului american de origine română George Pomutz ca pe unul dintre cei care au făurit America de astăzi. Alături de Pomutz au mai fost şi alţi români care au participat la Războiul de Secesiune, printre aceştia numărându-se Emanoil Boteanu şi Nicolae Dunca.

Pentru mai multe detalii despre peronalitatea lui George Pomutz vă invit să citiţi articolul cu acelaşi titlu de pe Wikipedia. Articolul a fost realizat de către un coleg de-al meu şi doresc ca pe această cale să-l felicit!

Stăteam la televizor şi butonam telecomanda în căutarea unui program de ştiri sau a unui documentar interesant. Dau pe Antena 3 şi văd nişte poze alb-negru. Las câteva minute să mă dumiresc despre e vorba. Era film documentar despre biografia unui creator de modă – Giorgio Armani. Iniţial am vrut să schimb postul, dar cum documentarul era la început, biografia se desfăşura cronologic, astfel, acele poze alb-negru erau de prin anii ‘40, când Armani era copil. Am prins puţin din începutul documentarului – povestea cum familia lui Armani a avut legături cu regimul fascist al lui Mussolini. Probabil asta m-a făcut curios. Mă întrebam: ce treabă are moda cu politica?

După căderea lui Mussolini, familia Armani, care colaborase cu regimului, a avut de parcurs un drum anevios pentru a-şi câştiga existenţa, dar până la urmă s-a descurcat. Mai apoi, am urmărit evoluţia lui Giorgio Armani, de la un simplu angajat într-un magazin de haine, la unul dintre cei mai cunoscuţi creatori de modă. Eram curios să văd dacă cheia unei afaceri de succes stă în talent, inspiraţie, noroc sau…politică. Până la urmă, cred că e nevoie de toate la un loc. În prezent Giorgio Armani este miliardar în dolari. E interesantă evoluţia lui, căci asta mă interesa în mod special, G. Armani omul de afaceri, nu creatorul de modă. Cred că la început a contat mult talentul de manager al unui colaborator de-al lui.

Documentarul se concentra mai mult pe biografia creatorului de modă italian şi mai puţin pe creaţiile acestuia. Am intrat pe net şi am căutat site-ul oficial al firmei pentru a vedea cum prezintă hainele. Deşi nu mi-am pus niciodată problema modei şi nici nu m-am gândit la lucrul acesta, am fost curios să văd despre ce e vorba.

M-am uitat la un clip cu o prezentare de modă pe site-ul amintit mai sus. Concluzia este că, într-adevăr, hainele arată bine. Sunt elegante şi rafinate. Am vrut să văd după aceea cum se prezintă şi Versace, rivalul lui Armani. Nu prea mi-a plăcut, e prea modern, e excentric.

În final, mai fac o remarcă. Logo-ul Armani seamănă destul de bine cu un simbol german.

Ce doreşte Libertas să schimbe pentru a face Europa mai bună pentru dumneavoastră

Euroscepticii au acum un partid în toată regula. Acesta se numeşte Libertas şi-şi propune să devină o mişcare pan-europeană, lucru interesant. De curând au avut o întâlnire la Roma unde a participat şi Lech Walesa. Se pare că Europa e în schimbare. Să vedem despre ce e vorba mai exact.

Preşedintele partidului este un irlandez, Declan Ganley, iar împreună cu acest partid s-a implicat în referendumul din Irlanda privind Tratatul de la Lisabona. Astfel, irlandezii au respins tratatului, acest lucru însemnând că tratatul nu poate intra în vigoare, aşa e regula: toate ţările membre UE trebuie să fie de acord, Irlanda nu a fost. De altfel, Irlanda a fost singura ţară unde s-a desfăşurat un astfel de referendum. În final, UE a ignorat acest eveniment şi refuză să accepte că Tratatul de la Lisabona nu este valid.

Miscarea Libertas a luat fiinţă în a doua jumatate a anului 2008, fiind precedată de Institului Libertas. Îşi are sediul la Bruxelles şi echipe stabilite în toate ţările membre. În România se pare că încă n-au ajuns. Libertas vine cu niste lucruri noi, cu o altfel de atitudine vizavi de rezolvarea problemelor UE. Să urmărim pe scurt ce-şi propun.

Libertas doreşte democraţie: niciuna din legile Uniunii Europene nu ar trebui să fie promulgată fără o notă pozitivă în Parlamentul European. Legile trebuie să fie aprobate ori de un parlament naţional ori de Parlamentul European. Legile făcute de funcţionari publici iresponsabili şi care nu sunt aleşi democratic nu îşi au locul într-o democraţie.

Libertas doreşte responsabilitate: orice persoană care are puterea de a decide asupra unei legi trebuie să fie responsabilă la urna de vot. Cetăţenii vor decide dacă acţiunile şi deciziile acestei persoane merită voturile lor.

Libertas doreşte transparenţă: în absenţa unui motiv întemeiat de a proceda altfel, procesul de adoptare a legilor trebuie să fie făcut public.

Libertas doreşte un tratat puternic: Tratatul de la Lisabona va asigura faptul că aceia care guvernează Europa vor fi şi mai puţin responsabili în faţa oamenilor decât sunt în prezent. Europa are nevoie de un tratat puternic. Un tratat care este clar pentru cetăţenii Europei şi care este susţinut la urna de vot de către cetăţenii Europei. Un tratat de bază scurt şi lecturabil, nu mai mare de 25 de pagini. Un tratat care motivează oamenii să îl citească, să îl înţeleagă şi să îl voteze.

Sursă: libertas.eu

Gândit ca o alianţă între partidele europene care se opun actualei strategii a UE, Libertas a devenit un partid politic de sine stătător, cu candidaţii proprii pentru alegerile europarlamentare din 2009. Partidul militează pentru eradicarea birocraţiei excesive din cadrul conducerii Uniunii Europene şi pentru o democratizare a Uniunii.

Ce mi s-a parut interesant este faptul că oricine doreşte poate sa candideze pe listele pentru europarlamentare din partea Libertas, făcând acest lucru de pe internet. Fireşte, cerinţele cerute candidatului sunt pe măsură. Ei spun pe site ca în Romania caută „candidaţi de înalt nivel pentru alegerile euro-parlamentare din iunie 2009”.

Probabil ne întrebăm ce înseamnă eurosceptic. Cred că acest termen se referă la acele persoane care doresc o schimbare radicală a UE şi nu abrogarea sa. Într-adevăr, dacă la aceste alegeri nu se schimbă ceva, UE se va duce repede la vale, nu va mai prinde următoarele alegeri europarlamentare. Acolo s-au instalat de câţiva ani încoace nişte politicieni care nu fac nimic şi care într-adevăr mint o Europă întreagă. În România încă nu prea e sesizabil dispreţul faţă de clasa politică de la Bruxelles, însă în Occident lumea s-a cam săturat de ei şi au motive seriose. Astfel, s-ar putea ca la aceste alegeri europarlamentare să fim martorii sfârşitului UE ori să avem surpriza că Libertas se va impune şi că într-adevăr vor schimba ceva, asa cum promit. Până una alta, site-ul mişcarii (www.libertas.eu) este cel mai vizitat website politic din Europa.

În urmă cu câteva săptămâni la Wikipedia s-a desfasurat Concursul de scriere – ediţia martie 2009. Am participat şi eu cu două articole. Nişte articole nu foarte impozante, dar interesante şi originale. N-am obţinut vreun premiu special pentru că nici nu-mi propuneam asta. Oricum, ceilalţi colegii au scris articole mai serioase şi mai bogate în informaţii. De altfel, eu i-am premiat pe participanţi. Un coleg a scris un articol frumos despre arta în Egiptul antic şi l-am premiat cu o carte.

Unul dintre articolele cu care am participat eu la concurs a fost despre un celebru tablou al pictorului rus Ilia Repin. Tabloul se numeşte Răspunsul cazacilor zaporojeni către sultanul Mehmed al IV-lea al Imperiului Otoman. Având în vedere că autorul este probabil unul dintre cei mai mari pictori ruşi, opera sa se ridică nivelul marilor tablouri din pictura universală.

Cunoşteam de mult acest tablou, însă eram curios să aflu mai multe despre povestea lui, mai exact, despre povestea scenei zugrăvite de Repin. Ştiam despre cazaci că erau un fel de rebeli, nişte oameni care trăiesc după regulile lor, fără să răspundă în faţa vreunei autorităţi. Tocmai aici e cheia acestui tablou, cât şi farmecului lui. Prin secolul al XVII-lea, sultanul le trimite o scrisoare prin care le cere să se supună. Cazacii, uluiţi de cererea sultanului îi pregătesc un răspuns pe măsură. Îl ridiculizează, nici nu se putea altfel, şi îl iau la misto. Nici n-ar mai fi nevoie să redau textul scrisorilor căci tabloul e atât de sugestiv încât e de ajuns să te uiţi atent pe chipurile cazacilor ca să intuieşti cam ce îi scriau sultanului, sau mai bine spus, cam ce înjurături debitau.

Iată scrisoarea trimisă de sultan cazacilor:

„Ca sultan, fiu al lui Mohamed, frate al soarelui şi al lunii, nepot şi vicerege al lui Dumnezeu, conducător al ţinuturilor din Macedonia, Babilon, Ierusalim, Egiptul de sus şi de jos, împărat al împărăţilor, suveran al suveranilor, cavaler excepţional, niciodată învins, gardian neclintit al mormântului lui Iisus Hristos, tutore ales de către Dumnezeu însuşi, speranţa şi alinarea musulmanilor, dar şi un mare apărător al creştinilor – vă poruncesc vouă, cazaci zaporojeni, mie să vă supuneţi de bună voie şi fără nicio împotrivire şi să încetaţi să-mi mai faceţi necaz cu atacurile voastre.”

Iar ăsta e răspunsul cazacilor către sultan:

„Cazacii zaporojeni către sultanul turc!

Eşti un diavol turc, frate şi tovarăş blestemat al Satanei, secretar al lui Lucifer însuşi! Ce fel de rege eşti tu, la dracu’, dacă nu poţi ucide un arici cu curul gol? Diavolul se cacă şi oastea ta îl mănâncă. N-o să ne ai tu, fiu de căţea, sub oblăduirea ta, că noi nu ne temem de armata ta. O să te înfruntăm cu apa şi cu focul, fute-o-aş pe mă-ta!

Eşti bucătarul nenorocit al Babilonului, caretaşul Macedoniei, berarul Ierusalimului, violatorul de capre al Alexandriei, porcarul Egiptului Mare şi cel Mic, porcul Armeniei, lepădătură a Podoliei, ţapul Tătariei, gâdele Kameneţului, prostul lumii şi al împărăţiei de jos şi un idiot în faţa Dumnezeului nostru. Eşti al şarpelui perfid nepot şi al pulelor noastre bot. Rât de porc, cur de iapă, măcelar de câini, frunte nemiruită, pe mă-ta ia-o şi fute-o.

Iat-aşa îţi răspund zaporojenii, nenorocitule! Nici porcii creştini nu te-ar înghiţi! Nu ştim cifre, nici calendar nu avem, luna-i în cer, anul e-n carte, iar ziua cum e la noi, aşa e şi la voi, aşa că să ne pupi în cur!”

Que voulez-vous, nous sommes ici aux portes de l’Orient, où tout est pris à la légère…

Îmi aduc aminte acest epigraf cu care începe micul roman Craii de Curtea-Veche al lui Mateiu Caragiale. L-am citit acum ceva timp şi mi-a lăsat o impresie puternică. Nu-mi amintesc foarte bine subiectul, însă mi-au rămas vii în minte anumite pasaje. Ţin aminte că am călătorit, din secolul al XVIII-lea, pentru care personajele aveau o fascinaţie anume, până în Bucureştiul din alte vremuri, din acea epocă a romantismului târziu.

Cel mai mult m-a impresionat acest citat cu care se deschide cartea. Practic, aceste cuvinte rostite de Raymond Poincaré reprezinta esenţa romanului. Textul citatului face parte din pledoaria la procesul de la Bucureşti al fraudelor comise cu prilejul concesiunilor de căi ferate, proces în care R. Poincaré a fost avocatul companiei concesionare austriece.

Ce vreţi, suntem aici la porţile Orientului, unde totul se înfăţişează mai puţin grav…

Acest citat ar putea fi un fel de replică la bine cunoscuta vorbă a lui Mircea Badea – „Trăim în România şi asta ne ocupă totul timpul.” – Nu, suntem la porţile Orientului, unde totul se înfăţişează mai puţin grav, ce vreţi…