În urmă cu câteva zile am citit o lecţie interesantă în manualul de istorie. Deşi acum manualele sunt facute după cum decide Uniunea Europeană, iar de cele mai multe ori decide greşit, iată că se întâmplă, totuşi, să le prezinte tinerilor şi lecţii interesante precum cea care mi-a atras mie atenţia. Titlul este sugestiv: Călători români acasă şi în lume.

Dacă noi, românii, nu ne putem mândri cu mari realizări în domeniul descoperirilor geografice, au existat totuşi câţiva aventurieri care au colindat lumea, iar poveştile lor reprezintă o lectură plăcută, uşoară şi interesantă. Călătorii români n-au prestanţa şi faima celor occidentali, însă felul în care percep aventurile şi călătoriile la căpătul pământului este puţin diferit de cel al exploratorilor vest europeni. Noi n-am plecat în căutarea mirodeniilor ori pentru a cuceri noi tărâmuri, ci ne-am lăsat animaţi doar de dorinţa de a explora universul şi de-a vedea tricolorul fluturând peste mări şi ţări.

Am citit pe nerăsuflate lecţia de care vorbeam mai sus. Probabil cel mai cunoscut explorator român, alături de Nicolae Milescu, a fost Emil Racoviţă. Prieten apropiat cu Roald Amundsen, primul om care a atins Polul Sud, Emil Racoviţă a fost şi primul român care a cercetat zonele polare din Antarctica.  Savantul român a întreprins un studiu aprofundat asupra vieţii balenelor, pinguinilor şi a altor păsări antarctice, fapte care i-au adus o reputaţie recunoscută la nivel internaţional. Emil Racoviţă a ajuns în zonele polare datorită expeditiei antarctice belgiene din perioada 1897-1899.

Un deceniu mai târziu, doua personalităţi ale epocii de atunci se vor lupta, într-o cursă cu un deznodământ tragic, ca să cucerească Polul Sud. Eroul acestei realizări a fost chiar prietenul lui Racoviţă de pe Belgica, adică norvegianul Roald Amundsen. În această temerară aventură, de-a cuceri Polul Sud, norvegianul a concurat cu un alt mare explorator, Robert Scott. Dramatica întrecere dintre norvegian şi englez a fost câştigată de Amundsen, care la 15 decembrie 1911 a ajuns la Polul Sud. Englezul a preferat să parcurgă distanţa pe schiuri, refuzând propunerea lui Amundesen de a-i împrumuta o parte din câini pentru sănii. Scot a atins şi el Polul Sud, dar la 17 ianuarie 1912, când acolo flutura deja drapelul Norvegiei. Pe drumul de întoarcere, el şi camarazii săi şi-au găsit sfârşitul din cauza frigului şi a epuizării.

Iată că după mai bine de un veac, cercetatorii români sunt din nou prezenţi pe tărâmurile Antarcticii. Să nu vă gândiţi cumva că acest lucru se datorează statului român, cum ar bănui oricine. Dacă România are o bază de cercetare în Antarctica, asta se datorează unui om stăpânit de dorinţa de cunoaştere şi de spiritul de sacrificiu. Este vorba despre exploratorul român Teodor Negoiţă. Tot el este şi primul român care a atins Polul Nord, în 1995.

În 1997, domnul Teodor Negoiţă a demarat un demers ce avea scopul de-a inaugura o baza romanească de cercetare în Antarctica. Străduinţele lui au fost încununate de succes atunci când, în 2005, s-a semnat un acord prin care Australia a donat Fundaţiei Antarctice Române şi Institutului Român de Cercetări Polare, una dintre bazele sale de cercetare de pe coasta de est a Antarcticii (Staţia Law). Astfel, la data de 13 ianuarie 2006, a avut loc inaugurarea primei staţii româneşti permanente de cercetare şi explorare din Antarctica, Staţia Law-Racoviţă. Ea se află la o distanţă de 2 km de Staţia Zhong Shan a Chinei şi la 1 km de Staţia Progress II a Federaţiei Ruse, ceea ce a permis o cooperare strânsă şi cu cercetătorii acestor ţări, cu care se întreţin schimburi de experienţă. Staţia este la 13.352 km în linie dreaptă de capitala României, Bucuresti. Spre deosebire de proiectele similare ale unor state europene, proiecte care sunt finanţate de statul respectiv, Staţia Law-Racoviţă este o iniţiativă privată. Ea se află în subordinea Fundaţiei Antarctice Române, aflată la rândul ei în subordinea Institutul Român de Cercetări Polare, ambele organisme private, conduse de Teodor Negoiţă. Datorită subfinanţării, staţia funcţionează numai în timpul verii australe.

Am fost încântat când am aflat aceste lucruri, iar de atunci îi păstrez o stimă deosebită domnului Negoiţă pentru efortul său. Însă curând am fost şi dezamăgit, atunci când am constat că aceste acţiuni nu sunt finante de statul român. Costul total de expediţie pentru 3 cercetători, mobilizaţi pentru trei luni pe continentul antarctic, se ridică la 25.000 de euro. O nimica toată pentru un stat! Eh bine, nici măcar acestă sumă nu vine de la stat, sunt indignat. Spre deosebire de România, care practic nu se implică deloc în domeniul cercetării, Bulgaria investeşte anual 300.000 de dolari în cercetările lor din Antarctica. M-am interesant de acţiunile desfăşurate de vecinii bulgari în Antarctica şi am aflat un lucru care pe cât de mult m-a uimit, pe atât de mult m-a amuzat. De necrezut, dar bulgarii au construit în Antarctica prima biserică ortodoxă de pe continent. Te pui cu bulgarii? Bravo lor!

Ca fapt divers, atunci când Emil Racoviţă a ajuns în Antarctica, a dat numele de Cobălcescu unei mici insule. Această insulă poartă şi în prezent numele amintit adineauri. Mai multe detalii se găsesc aici.