Que voulez-vous, nous sommes ici aux portes de l’Orient, où tout est pris à la légère…

Îmi aduc aminte acest epigraf cu care începe micul roman Craii de Curtea-Veche al lui Mateiu Caragiale. L-am citit acum ceva timp şi mi-a lăsat o impresie puternică. Nu-mi amintesc foarte bine subiectul, însă mi-au rămas vii în minte anumite pasaje. Ţin aminte că am călătorit, din secolul al XVIII-lea, pentru care personajele aveau o fascinaţie anume, până în Bucureştiul din alte vremuri, din acea epocă a romantismului târziu.

Cel mai mult m-a impresionat acest citat cu care se deschide cartea. Practic, aceste cuvinte rostite de Raymond Poincaré reprezinta esenţa romanului. Textul citatului face parte din pledoaria la procesul de la Bucureşti al fraudelor comise cu prilejul concesiunilor de căi ferate, proces în care R. Poincaré a fost avocatul companiei concesionare austriece.

Ce vreţi, suntem aici la porţile Orientului, unde totul se înfăţişează mai puţin grav…

Acest citat ar putea fi un fel de replică la bine cunoscuta vorbă a lui Mircea Badea – „Trăim în România şi asta ne ocupă totul timpul.” – Nu, suntem la porţile Orientului, unde totul se înfăţişează mai puţin grav, ce vreţi…