Se construiesc ziduri la frontierele Europei împotriva imigraţiei…
Ştiţi acel clip difuzat zilele astea pe la TV, nu? După mai multe afirmaţii, prezentate sub forma unor jurnale de ştiri, în mai multe limbi europene, clipul se termină cu un îndemn la adresa oamenilor de a merge la vot, căci ei decid care vor fi ştirile de mâine. Iată că o parte dintre europeni au votat (43% prezenţa la vot la nivelul întregii UE). Având în vedere că partidele de orientare centru-dreapta au câştigat în majoritatea ţărilor Uniunii Europene, s-ar putea ca ştirile de mâine să sune precum titlul acestui post.
Astfel, Grupul Partidului Popular European va reprezenta o treime din Parlamentul European, cu aproximativ 267 de mandate din 736 câte sunt în total. La o distanţa considerabilă se situează pe locul doi PES, adica socialiştii, cu 159 de mandate. Numărul minim de membri pentru crearea unui grup parlamentar este de 20. De data aceasta nu vor mai avea probleme pentru creare unui grup parlamentar nici naţionaliştii, nici comuniştii. Naţionaliştii au obţinut un număr de 35 mandate, iar comuniştii 34. Pentru celalte grupuri parlamentare, vedeţi graficul de mai jos.
Nu s-a publicat nici un comentariu deocamdată.
Leave a reply




